Showing results by narrator "Ilinca Hărnuț" in All Categories

„Pregătiți-vă să urcați într-un roller coaster din care să nu puteți coborî decât la final, cu toate că, pe parcurs, veți simți acut nevoia câtorva opriri. Pregătiți-vă să faceți față unei sincerități brutale, care vă va face să vreți—măcar uneori—să întoarceți capul. Oglinda în care veți privi s-ar putea să fie prea clară, iar imaginile fără perdea. S-ar putea și să vă sperie oamenii-oglinda în care v-ați putea reflecta.

Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din Pasiune simplă documentează reacțiile, dorințele, umilințele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit. Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ce­i iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare.

Nora este o scriitoare de romane polițiste, care preferă să stea retrasă. Când o prietenă pe care n-a mai văzut-o de zece ani o invită să-și petreacă weekendul într-o casă izolată din pădure, Nora acceptă fără prea mare entuziasm. Patruzeci și opt de ore mai târziu, se trezește într-un pat de spital, grav rănită, dar în viață, și convinsă că cineva a murit. Întrebându-se nu „ce s-a întâmplat?", ci „ce am făcut?", Nora încearcă să pună cap la cap întâmplările din weekendul care a trecut.

La 16 ani, Edith Eger a fost trimisă la Auschwitz. La câteva ore după ce părinții ei au fost gazați, ofițerul nazist dr. Josef Mengele a forțat-o pe Edie să danseze și a lăsat-o în viață ca să-l distreze. Edie a fost scoasă dintr-o grămadă de cadavre de către soldații americani care au eliberat lagărele în 1945. A petrecut decenii chinuită de flashbackuri și de vinovăția proprie, hotărâta să tacă și să se ascundă de trecut. La 35 de ani de la încheierea războiului, s-a întors la Auschwitz și a reușit în sfârșit să se ierte și să se vindece.

Când vine vorba să facem față emoțiilor negative sau nedorite, compasiunea de sine este un atu din mai multe puncte de vedere. Spre deosebire de stima de sine, ea nu ne pune condiții, ci ne ajută să ne prețuim ca oameni pur și simplu, învățându-ne să ne conștientizăm și să ne controlăm propriile stări și sentimente. Astfel cultivată, ea devine o formă remarcabilă a inteligenței emoționale. Cum se dezvoltă? Prin antrenamentul minții, deprinzându-ne să ne raportăm la experiențele comune tuturor oamenilor și arătându-ne bunătate nouă înșine.

Dorință mascată de putere sau devotament sincer față de aproape? Aceasta e doar una dintre întrebările pe care le pune în lumină romanul lui Groff. Marie, o bastardă la curtea regală franceză, e trimisă la vârsta de șaptesprezece ani să se ocupe în Anglia de o mănăstire aflată în paragină. Odată devenită stareță, Marie (viitoarea poetă faimoasă pentru laiurile sale) o reconstruiește din temelii: dintr-un loc stăpânit de foamete și boală, abația ajunge să le ofere siguranță și prosperitate măicuțelor.

Într-o istorisire tensionată, ce evoluează ca o numărătoare inversă, Brigitte Giraud încearcă să înțeleagă ce a dus la accidentul de motocicletă produs pe 22 iunie 1999, care l-a costat viața pe soțul ei. Douăzeci de ani mai târziu, ea trece în revistă evenimentele și analizează pentru ultima oară întrebările rămase fără răspuns. Hazard, destin, coincidențe? Revine asupra zilelor care și-au grăbit curgerea într-un șir de dereglări imprevizibile până la producerea inevitabilului.

La Universitatea din Salamanca, un grup de studenți la Criminologie descoperă existența unui ucigaș care era sub radar de câteva decenii și care își pune în scenă victimele inspirându-se din picturile renascentiste. La Madrid, anchetatoarea Lucia Guerrero își găsește partenerul răstignit pe un Calvar și pornește pe urmele bărbatului supranumit „ucigașul cu lipici".

La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi".